Când alegem o călătorie la bordul unui avion, trebuie să luăm în calcul unele complicații care pot să ni se întâmple. Una dintre situațiile neplăcute pe care le putem întâmpina este refuzul la îmbarcare din cauza overbooking-ului. În astfel de situații merită să ne cunoaștem drepturile, fiind conștienți și de condițiile în care putem primi despăgubiri.
Overbooking este o practică ce permite companiilor aeriene să mențină costurile la un nivel relativ scăzut, în ceea ce privește călătoriile cu avionul. Aceasta este folosită de obicei de companiile aeriene low-cost, care presupun că o parte din pasagerii care au plătit deja pentru bilete nu se va prezenta la aeroport. Cu alte cuvinte, overbooking-ul presupune vânzarea unui număr mai mare de locuri față de numărul celor disponibile într-o anumită unitate. Pentru a nu efectua zboruri fără pasageri, companiile aeriene vând mai multe bilete, chiar dacă nu pot fi asigurate și în realitate. Astfel, overbooking permite maximizarea veniturilor.
Totuși, dacă toți pasagerii vor ajunge la aeroport, este clar că unii dintre ei nu vor putea ajunge la destinație. Dacă vei fi afectat de o situație similară, adică atunci când operatorul de transport aerian îți va refuza îmbarcarea, astfel forțându-te să îți schimbi planurile de călătorie, nu uita că ai o serie de drepturi.
În ceea ce privește overbooking și drepturile pasagerului, problema crucială este că această practică este complet legală și poate fi folosită de companiile aeriene în conformitate cu legea. Foarte puțini călători își dau seama că în timpul achiziționării biletului, aceștia încheie un contract cu transportatorul, care conține regulile privind overbooking.
Potrivit acestei dispoziții, în situația în care avionul este plin sau numărul pasagerilor este insuficient pentru a opera un zbor, companiile aeriene au dreptul să refuze îmbarcarea.
Aceasta înseamnă, din punct de vedere practic, că achiziționând un bilet pentru avion accepți un potențial scenariu în care echipajul aeronavei îți poate refuza urcarea la bordul avionului.
Dacă ți să întâmplă să fii afectat de overbooking și, prin urmare, de renunțarea forțată la locul din avion, poți solicita despăgubiri de la companiile aeriene.
Solicitarea despăgubirii și valoarea despăgubirii pentru refuz la îmbarcare este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului. Dacă în timpul unei călătorii ți să întâmplă overbooking, în primul rând ar trebui să primești un bilet pentru un zbor alternativ.
Valoarea despăgubirii pentru refuz la îmbarcare depinde de distanța dintre aeroport și locul de destinație. De exemplu, sumele indicative pentru despăgubire în caz de overbooking prezintă tabelul de mai jos:
Valoarea despăgubirii | Distanța |
---|---|
€250 per pasager | până la 1500 km |
€400 per pasager | de la 1500 km în interiorul UE |
€400 per pasager | de la 1500 km până la 3500 km |
€600 per pasager | de peste 3500 km |
În situația unui overbooking, operatorul de transport aerian are obligația de a începe căutarea pasagerilor care vor renunța la locurile din avion, adică din zborul inițial, iar în schimb, aceștia vor primi bilete pentru următorul zbor/ un voucher pentru a cumpăra biletele de zbor în viitor.
Merită de știut că în cazul în care locurile de avion s-au vândut în totalitate, iar pasagerul va renunța benevol la rezervare, acesta nu are dreptul la despăgubire cu titlu de.
În situația în care ni se întâmplă un overbooking și nu avem de ales decât să stăm în aeroport, să nu uităm de drepturile de care putem beneficia.
Trebuie subliniat și faptul că în ceea ce privește persoanele care renunță benevol la rezervare, automat renunță și la posibilitatea de a solicita despăgubiri. Prin urmare, dacă renunți la bilet pentru un anumit zbor, trebuie să iei în considerare că astfel renunți la dreptul la despăgubire.
Companiile aeriene pot, de asemenea, să propună călătorilor cărora li s-a refuzat îmbarcarea un loc în clasa de business în timpul zborului alternativ. Dacă această propunere este avantajoasă pentru tine, poți beneficia de oferta pregătită pentru tine de compania aeriană. Totuși, nu uita că în astfel de situații pierzi posibilitatea de a primi despăgubiri pentru refuz la îmbarcare din vina transportatorului.
Pentru a primi despăgubire de la compania aeriană pentru un zbor neefectuat din cauza overbooking-ului, trebuie în primul rând să renunți la orice voucher sau reduceri pentru zborurile operate în viitor.
În vederea solicitării despăgubirii cu titlu de overbooking, este necesar să păstrezi documentele de călătorie. Depunerea unei reclamații este posibilă doar pe baza următoarelor date: