Fără ezitare, decizia Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin care instituția a amendat compania românească Blue Air cu 2 milioane euro (9.882.200 lei) pentru presupuse încălcări ale drepturilor pasagerilor a provocat multe întrebări cu privire la posibilele consecințe pentru alte companii aeriene. În special, ANPC a anunțat că va analiza minuțios situația la alte companii aeriene precum Wizz Air și Ryan Air, care au întâmpinat foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ține seama de drepturile consumatorilor.
Acum, cu un răspuns la întrebarea dacă Wizz Air și Ryan Air pot fi amendate de ANPC, cum s-a întâmplat în cazul companiei românești Blue Air din cauza multor anulări și întârzieri de curse, a venit Horia Constantinescu, președintele ANPC. Acesta a explicat într-un interviu pentru ZF că în cazul companiilor aeriene Wizz Air şi Ryanair, în ciuda faptului că acestea operează aproape 60% din traficul de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în realitate, nu poate face absolut nimic. Motivul pentru care ANCP nu poate sancționa Wizz Air și Ryan Air este lipsa sediului pe teritoriul României. Cu alte cuvinte, instituția românească ANCP nu deține competență teritorială, care i-ar permite să sancționeze companiile aeriene cu sediul înregistrat în alte țări decât România.
„Nu am sancționat, până acum, nici Wizz Air şi nici Ryanair pentru că nu am reușit să îi mutăm pe teritoriul României. Dacă vom reuși, cu ajutorul celor de la Blue Air și cu ajutorul celor vătămați, cu siguranță îi vom sancționa și pe ei.” Aceștia nu au sediu şi puncte de lucru pe teritoriul României”, a declarat pentru ZF Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Cu toate acesta, nu înseamnă că atât Wizz Air, cât și Ryanair scapă de consecințele încălcării flagrante a drepturilor pasagerilor aerieni. La rândul său, președintele ANPC a amenințat încă o dată cu degetul companiile în cauză, atrăgând atenția asupra faptului că există alte instituții europene care cu siguranță nu vor permite ca acestea să scape de responsabilitate și, mai ales, de consecințele financiare. ”În schimb, am sesizat instituțiile europene cu atribuții în domeniu, așa cum și dânșii au făcut-o atunci când au constatat că şi Blue Air derapează de la orice fel de regulament european. Nu avem niciun reper cu privire la cifra de afaceri a Wizz Air sau Ryanair”- explică Constantinescu.
Efectele nu trebuiau așteptate mult. Deja la data de 22 august a anului curent, Guvernul Ungariei a declanșat o investigație asupra operatorului aerian Wizz Air pentru posibila încălcare a legislației privind protecția consumatorilor, relatează site-ul lse.co.uk, citat de Agerpres. Compania cu sediul în Budapesta este acuzată că nu a acordat cazare şi o nouă rezervare pentru pasagerii afectați, nu a răspuns plângerilor consumatorilor în termen de 30 de zile şi operează o linie telefonică de asistență pentru clienți cu suprataxă. Mai mult, tot în luna septembrie, autoritățile de la Budapesta au acuzat operatorul aerian Ryanair Holdings de încălcarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor. Compania irlandeză a fost amendată cu 750.000 de euro după ce a majorat preţul biletelor pentru a face faţă noii taxe, pe care şeful Ryanair, Michael O'Leary, a numit-o "jaf la drumul mare" şi "prostească".
Cu siguranță, astfel decizii ne bucură foarte mult, dând sfârșitul practicii recente de a încălca drepturile pasagerilor de zbor. Membrii echipei AirCashBack sunt experți cu o experiență de peste 9 ani și cunoștințe extinse ale procedurilor și condiționărilor legale aplicabile atât pe piața locală, cât și europeană. De aceea, având încredere în noi, ai garanția utilizării unor servicii de cea mai înaltă calitate.
Pentru a afla dacă ești eligibil/ă pentru compensație faci clic pe butonul de mai jos. Acolo găsești un formular scurt care îți permite să verifici dacă/sau ce fel de compensație ți se cuvine.