Înapoi la lista de intrări
Despăgubirea pentru un zbor de legătură – decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene
timp rămas: 6 min

Despăgubirea pentru un zbor de legătură – decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene

Autor: AirCashBack 05-04-2023

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 6 Octombrie a anului 2022 are o importanță foarte mare pentru modul de interpretare a noțiunii ”zborul de legătură”. În conformitate cu această definiție, se poate solicita despăgubire pentru un zbor de legătură chiar și atunci când operațiunea de transport se realizează prin mai mulți operatori aerieni care nu sunt legați între ei din punct de vedere juridic, zborurile fiind combinate printr-o singură rezervare din partea agenției de turism, pentru care s-a emis o singură factură fiscală și un singur bilet. Prin urmare, pasagerul care a avut un zbor de legătură din teritoriul UE și a ajuns la destinație cu o mare întârziere, poate solicita despăgubire în temeiul Regulamentului (CE) nr. 261/2004. 

Descrierea obiectului litigiului 

La data de 25 iulie a anului 2018, o pasageră urma să călătorească din Stuttgart (Germania) la Kansas City (SUA). În acest scop, ea a încheiat un contract de intermediere cu o agenție de turism sub forma unui singur bilet pentru zborul pe ruta Stuttgart-Zurich, operat de compania aeriană elvețiană Swiss, inclusiv celelalte două zboruri, respectiv din Zurich către Philadelphia și din Philadelphia către Kansas City, ambele fiind operate de American Airliness. 

Mai important, numărul biletului, care apărea pe cardurile de îmbarcare pentru toate zborurile, a indicat American Airlines ca furnizor de servicii, acesta conținând un număr unic de rezervare pentru întregul traseu (așa-numitul “Filekey”). Prin urmare, agenția de turism a emis o singură factură fiscală pentru întregul traseu menționat mai sus.    
Zborul din Stuttgart către Zurich și din Zurich către Philadelphia s-a desfășurat conform planului. Însă, zborul din Philadelphia către Kansas City a avut o întârziere de peste 4 ore. 

Având în vedere întârzierea, FlightRight, care s-a ocupat de acest caz, invocând Regulamentul (CE) nr 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004, a sesizat instanța din Germania în ceea ce privește solicitarea despăgubirii de la American Airlines în valoare de 600 Euro. 

Situația de fapt și procedura

Tribunalul de Primă Instanță a respins acțiunea, această decizie fiind menținută în apel de instanța din Stuttgart. Atunci FlightRight a formulat un recurs la instanța de trimitere, adică la Curtea Federală de Justiție (Bundesgerichtshof). 

În primul rând, Curtea Federală de Justiție a considerat că Regulamentul (CE) nr 261/2004 este aplicabil ,dacă trei zboruri în cauză care se compun pentru transportul din Stuttgart către Kansas City trebuie, în sensul jurisprudenței Curții UE, să fie înțelese ”ca o unitate”. Bundesgerichtshof tindea să considere că rezervarea zborului la un preț unic, pentru care se emite un singur bilet pentru toate zborurile, permite să se considere ca zborurile respective să facă obiectul unei singure rezervări. Instanța a considerat de asemenea că, în baza Regulamentului (CE) nr 261/2004, pasagerul are dreptul să primească despăgubire de la operatorul de transport aerian în cazul în care acest transportator nu participă la procesul de rezervare, permițând ca un intermediar sau operator de turism să accepte sau să înregistreze o astfel de rezervare. 

Totuși, în al doilea rând, instanța de trimitere și-a exprimat îndoielile în privința faptului că, dacă ambele zboruri operate de American Airlines trebuie să fie tratate ca un zbor de legătură, atunci se ridică întrebarea dacă Regulamentul (CE) nr 261/2004 este aplicabil în cazul zborului din Elveția către o țară terță. În consecință, cazul s-a trimis la Curtea Europeană de Justiție.

Decizia Curții Europene de Justiție 

Curtea a decis că pasagera în cauză a avut biletele de zbor care, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr 261/2004, au fost o dovadă a faptului că rezervarea pentru traseul întreg din Stuttgart către Kansas City a fost acceptată și înregistrată de operatorul de turism. În această situație, trebuie considerat că baza unei astfel de operațiuni de transport a fost o rezervare unică și prin urmare, acesta este ”un zbor de legătură”. 

CJUE a atribuit o importanță deosebită și faptului că zborurile care se compun pentru operațiunea de transport au fost operate de operatori aerieni diferiți (Swiss International Air Lines și American Airlines), acești operatori nefiind legați între ei din punct de vedere juridic. Așa cum a subliniat Curtea, nu există o dispoziție care în astfel de situații ar exclude interpretarea operației ca zbor de legătură.

Comentariu juridic 

Așadar, în conformitate cu decizia CJUE, transportatorul american ar trebui să plătească  despăgubirea pentru zbor întârziat. Despăgubirea pentru zbor de legătură ar putea fi solicitată în cazul în care operațiunea de transport a fost compusă din mai multe zboruri operate de operatorii aerieni care nu sunt legați între ei din punct de vedere juridic, aceste zboruri fiind combinate de o agenție de turism, care a emis o singură făcătură fiscală și un singur bilet pentru aceste zboruri. Cu toate acestea, la rândul său, compania aeriană American Airlines poate solicita și ea o compensație financiară de la agenția de turism cu care și-au încheiat contractul.
 

David Janoszka – avocat, expert în domeniul protecției drepturilor pasagerilor la AirCashBack subliniază următoarele: ”Până acum la despăgubirea pentru zbor de legătură perturbat au avut dreptul numai pasagerii care și-au achiziționat biletul direct de la transportator aerian, acesta atribuind acestor zboruri un singur număr de rezervare. Astfel de situații i-au afectat pe pasagerii care, ca urmare a perturbării unuia dintre zboruri, au pierdut un zbor de legătură în cadrul unei rezervări achiziționate de la agenții. Cu toate că astfel de pasageri au putut să ajungă la destinație cu o întârziere mai mică de 3 ore, aceștia nu au fost eligibil despăgubirii, neavând în vedere timpul de întârziere, ci numai întârzierea zborului individual, adică celui care a cauzat pierderea următorului zbor. Decizia Curții Europene de Justiție a extins lista de persoane care au dreptul la despăgubire, tratându-i în mod egal pe pasagerii care rezervă zborul direct la operatorul aerian și pe cei care își achiziționează zborurile combinate pe o singură rezervare prin agențiile care livrează bilete de avion”.

Dacă ți s-a întâmplat să ai un zbor de legătură anulat sau întârziat care se califică pentru despăgubire, anunță-ne! Completează acum un formular de raportare a daunei disponibil pe pagina noastră de internet, iar noi ne vom ocupa de restul! 


Împărtășește-le prietenilor!